Bronz, bronz, bronz... frumosul, bronz. Bronzul in toate variantele sale se regaseste printre pasiunile mele si trebuie sa recunosc ca am incercat tot ce este pe piata. Suna isteric si pitipongic dar este adevarat. Sunt o impatimita a bronzului. Si pentru ca sunt atat de multe metode de a obtine mult dorita piele aramie am sa trec in revista toate variantele sanatoase si mai putin sanatoase.
Incepem cu si punem in lumina bronzul de stat la soare, la mare (cu un aromat Mai Tai in mana stanga si o carte buna in mana dreapta) care este (aproape la egalitate cu bronzul capatat la solar) unul dintre cele mai nocive metode de a ne colora pielea.
Razele soarelui (mult asteptate intregul an) sunt de fapt un monstru fioros care aduce temporar o stare de bine fizica (aratam bine) si psihica (ne simtim bine). Efectul dureaza de la 1 luna la 2-4 luni iar cel capatat la munte poate dura de la 2-3 luni pana la 6-8 luni. Evident, depinde de gradul, textura si calitatea pigmentarii care este strans legata de cea a pielii si a conditiei in care se afla. Se stie ca nu toata lumea poate sta la soare. De obicei persoanele cu tenul deschis se inrosesc si fac diverse alergii la razele UVA/UVB si/sau arsuri (care pot fi severe). Nu sunt excluse de aici nici persoanele cu tenul inchis (sau chiar foarte inchis) care pot suferi de aceleasi neplaceri cauzate de soare. Desi aparent pielea lor pare mai rezistenta, in realitate nu este chiar asa.
Nimeni nu e scutit (din pacate) de efectele nefaste ale soarelui care pot fi letale in caz de abuzuri. Gradul abuzului este si el discutabil de la individ la individ.
Nu este bine sa avem de-a lungul vietii prea multe arsuri cauzate de razele soarelui. Ele se pot trata prin aplicarea locala a unor unguente, lotiuni, ingrediente naturale dar trebuie tinut cont ca atunci cand avem de-a face cu o arie extinsa de arsura solara (de exemplu spatele sau picioarele) trebuie sa consultam un medic. Unele persoane prezinta chiar stari de frisoane si temperatura ce trebuiesc tratate imediat si ele si cauza: arsura nefasta.
Si cum e mai bine sa prevenim decat sa tratam se recomanda folosirea unor lotiuni de protectie cu factor cat mai mare pe parcursul expunerii la soare. Acestea se aplica cu 30 minute inaintea expunerii si nu numai in cazul in care se merge la plaja. Soarele arde si in drum spre serviciu, spre piata sau la jogging. Nu ezitati sa folositi lotiunile pe toate zonele expuse direct. Intotdeauna se reaplica lotiunea la fiecare iesire din apa, chiar daca pe tub scrie mare "rezistent la apa".
Un alt mod criminal de a e colora pielea este expunerea la raze ultraviolete. In sicriul glam nu se pot folosi lotiuni cu protectie deoarece bronzul nu se mai produce iar lotiunile de accelerare fac ca pielea sa stimuleze si mai mult melanina decat in mod normal. Asemenea bronzului natural si aici se pot produce leziuni la nivelul pielii chiar mai profunde si rapide decat cele obtinute prin metoda clasica si unul dintre cele mai rele efecte negative este aparitia cancerului la nivelul pielii. Studii si statistici au aratat ca toate cazurile de cancer produse la persoanele tinere au avut cel putin o expunere la neoanele cu ultraviolete. Metode de protectie nu exista in cazul acesta si cel mai bine este sa evitam folosirea solarului.
Autobronzantele sunt lotiuni, geluri sau creme ce se aplica pe piele pentru a stimula schimbarea culorii pielii. Se gasesc intr-o multitudine de nuante si grade de bronzare. Cele cu efect de bronzare imediata (1-3 ore de la aplicare) si cele cu efect de bronzare treptata (1-8 aplicari). Cele din urma sunt variante mai putin pigmentate ale lotiunilor cu efect imediat.
TRUC:
Va puteti face si singure acasa o astfel de lotiune, cu mult mai putini bani cheltuiti. Cumparati un tub de lotiune autobronzanta rapida si evident, lotiunea preferata de corp (este si mai bine daca aceasta contine factor de protectie solara sau poate fi chiar o lotiune clasica de plaja).
*Pentru cele cu pielea inchisa se amesteca 1 parte lotiune bronzanta cu 2 parti lotiune de corp.
*Pentru tenul deschis amestecati 1 parte lotiune autobronzanta cu 4 parti lotiune de corp.
Daca vreti sa straluciti la plaja, adaugati potiunii magice si pudra stralucitoare aurie si/sau glitter auriu. Aceasi tehnica se poate folosi si pentru o seara in oras impreuna cu o lotiune de corp normala.
Cum se aplica autobronzantul? Atunci cand este aplicat autobronzantul trebuie avuta in vedere o exfoliere (pentru ca bronzul sa fie uniform) si o hidratare in prealabil a pielii (pentru ca lotiunile autobronzante deshidrateaza pielea).Genunchii, coatele, fata, si toate zonele cu piele mai uscata trebuiesc hidratate suplimentar.Bronzul astfel obtinut dureaza cateva zile.
Metoda de bronzare cu DHA este si ea o metoda asemanatoare lotiunilor autobronzante dar este aplicata cu un dispozitiv ce sufla un jet uniform pe piele. DIferenta intre acesta si un autobronzant obisnuit este ca acesta nu se ia pe haine si culoarea este mai intensa. Bronzul astfel obtinut dureaza 7 zile apoi se sterge gradat fara a lasa urme. Si inainte de o astfel de procedura pielea trebuie exfoliata bine si hidratata si mai bine.
Este adevarat ca cel mai comod mod de a ne bronza este acela de a sta intinse la soare sau in capsula cu UV dar trebuie sa luam in considerare partile negative ale acestor proceduri. Pielea este cel mai intins organ al nostru si are rol de protectie. Daca aceasta este lezata riscam foarte mult sanatatea intregului organism.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu